Se spune că cine se scoală de dimineață, departe ajunge… noi ne-am trezit cu noaptea în cap și am ajuns până în Țara Lăpușului, luând-o apoi la picior spre Munții Țibleșului.

Urcușul, greu pentru unii, căldura mare… dar când ajungi pe Arcer (1828 m), te simți atât de aproape de Cer :). Iar Vârful Tibleș (1839 m) e la o aruncătură de băț. Acolo, ne așteptau o cruce, un clopot și noi prieteni; pentru că frații sunt frați și se recunosc oriunde, chiar și în vârf de munte!

Un poet sihastru, parcă desprins din alte vremuri ne povestește despre un semicrater vulcanic și o grădină ascunsă (Gradina Zânelor?). Puțin sceptici, dar destul de curioși îl urmăm în grădina lui secretă, cu flori, pereți abrupți, și “stânci cu coarne”. Nea Nelu (Ioan Mich?) ne mai povestește câte ceva despre el și viața lui retrasă în acești munți. Îi mulțumim pentru amabilitate, și ne întoarcem înapoi, cu picioare obosite, dar suflet înviorat.

Îmi răman în minte versurile de pe clopotul din vârful Țibleșului:

Suflă vântu-n clopot dulce
Să ne-atragă mai spre Cer
Poartă spre Hristos e-o Cruce
Țibleșul un pisc spre El

P.S: Mulțumim Rebeka pentru organizare 🙂