Am avut o primă încercare de a face traseul circular de la Scărița-Belioara pe la sfârșitul lui aprilie. Am pornit noi patru ca niște voinici să cucerim necunoscutul: eu, Ramona, Anamaria și Bogdan. Ce nu știam eu pe vremea aia e, că de fapt eram cinci nu patru. Ana nu ne-a dat vestea decât după câteva săptămâni 🙂

De ajuns, nu am ajuns până sus, dar am avut un timp frumos, ne-am bucurat de soare și de primăvară și am “descoperit” pe unde nu e de fapt drumul cel bun 😀 Am fotografiat căsuțele părăsite și Coșul Boului care le veghează de sus.

Am tras concluzia că atunci când te pierzi, mai bine te bazezi pe bunul-simt decât pe niște indicații care s-au dovedit eronate și ne-au făcut să umblăm după cai verzi prin păduri. Dar, cel puțin, tot învârtindu-ne aiurea am găsit ghiocei 🙂 . Ne-am dat apoi “batuți” pe ziua aia și ne-am oprit lângă o pădurice de mesteceni să ne odihnim. Ramona s-a gândit să pună la încercare copacii și să adune niște apă de mesteacăn. De adunat nu s-a adunat decât cât să gustăm fiecare cate o gură. Și confirm: are gust de iarbă!