Ieșirea asta a fost pe cât de spontană, pe atât de faină. Ne pregătisem toți, sufletește, pentru o zi noroasă și chiar pentru câteva ploi și-o furtună. Dar, spre surprinderea noastră, am avut pare de o zi foarte călduroasă și mult soare. Atât de mult, încât ne-a rumenit bine, pe toți, căci am plecat cam nepregătiți din punctul ăsta de vedere.

Deși fusesem în toamnă pe același traseu, de data asta mi s-a părut total altfel, și pe alocuri nici nu l-am mai recunoscut. Arăta diferit în lumina asta puternică, și fără zăpadă. Am găsit câmpuri pline de flori și la cabană, apă de izvor rece și bună. La cabana Vlădeasa l-am reîntâlnit pe Leu, cățelul pe care îl văzusem și în iarnă, și care s-a ținut scai după noi (sau poate îi plăcea de Cristina care tot îi dădea de mâncare și îl alinta 🙂 ).

Nu ne-am putut abține să nu ne cățărăm din nou pe stâlpii telescaunului părăsit, încercând să ajungem la nori. Lumea arată foarte frumos de sus.

La stația meteo, de data asta, nu am găsit decât … vânt puternic. Nu am poposit prea mult pe acolo, pentru că era rece, și ne-am întors înapoi.

Deși, mi-l aminteam ca pe un traseu ușor și nu foarte lung, cei aproximativ 20 de km dus-întors, ne-au cam obosit sub soarele arzător. Dar ne-a prins numai bine, ca antrenament pentru următoarea ieșire.