Am plecat de dimineață din Londra, cu bagajele noastre grele, pe care abia le duceam. A fost o ocazie numai bună să testăm Uber-ul, care ne-a lăsat frumos în fața gării Euston. De aici am luat trenul până Carlisle. Afară era frig, și după ce am ponit, a început să plouă tare. Parcă îmi pierise tot cheful și nu îmi mai venea să mergem nicăieri. Pe tren, nici măcar nu puteam povesti prea mult, pentru că aveam bilete în vagonul Silent (acolo e ca la bibliotecă, n-ai voie să scoți un sunet). Așa că m-am apucat să mai citesc ghidul și să mai studiez traseul.

Nu-mi venea să cred că am așteptat atât de mult momenul ăsta și acum e o vreme de câine. Dar ce să faci, dacă vrei să ai o experiență englezească autentică, trebuie să accepți că ploaia, frigul și vântul fac parte din peisaj, chiar și în luna iunie.

Am schimbat apoi trenul în Carlisle și ne-am continuat călătoria. Am adormit în tren, și când m-am trezit, pe geam se vedea marea, și abia atunci mi-a mai revenit entuziasmul. Pe la prânz am ajuns în Saint Bees și ne bucuram că în sfârșit suntem acolo! Visasem de atâtea ori momentul asta! Am făcut câteva poze la sosire și ne-am îndreptat către hotel. De fapt nu era chiar hotel ci un Farm House. Aici oamenii își inchiriază o parte din casă turiștilor. E o ocazie foarte frumoasă să poți sta în casele localnicilor, și să te bucuri de o experiență autentică.

Din fericire, am fost fete deștepte și ne-am luat cazare aproape, cam la 50 de metri de gară. Ne-a întâmpinat Carole, gazda noastră, care ne-a sfătuit să profităm de vremea bună și să facem în acea zi, porțiunea de coastă, și astfel scurtăm cu câteva mile traseul de a doua zi. Vreme bună, acolo, înseamnă că nu plouă în acel moment, dar tot era foarte frig și înorat.

Ne-am lăsat convinse de Carole să “furăm” puțin startul, și după ce ne-am odihnit un pic, pornit-o înspre mare. Traseul pornește de la “Mile 0”,  de pe plajă. Aici, conform tradiției, trebuie să îți “botezi” bocancii în Marea Irlandei, iar apoi să culegi o piatră de pe plajă, pe care să o duci cu tine până la sfârșit, și o vei arunca în Marea Nordului. Ne-am pus pe ales pietre, pe făcut o mulțime de poze, iar apoi am început încetișor să urcăm coasta, tot minunându-ne la fiecare pas ce frumos e… și marea, și peisajul, și dealurile, ba chiar și oile.

Partea de coastă e cea mai frumoasă. Marea în stânga, delurile verzi în dreapta; stâncile, mirosul de apa sărată… Am văzut iepuri sălbatici țopăind prin iarbă, iar în crăpăturile stâncilor erau mii de piguini nordici (alca torda).

După ce am terminat partea de coastă și trebuia să ne îndreptăm spre hotel, a început ploaia. Mai aveam cam două mile și deja ne gândeam ce ude o să ajungem. După câteva minute de mers însă, vedem că trece pe lângă noi un Mini Cooper roșu și oprește. Se deschide portiera și o femeie ne întreabă: “Girls, do you need a lift?” Era Carole, gazda noastră. Ne-a recunoscut după geci. Ne-a luat și ne-a dus până “acasă”.

Porțile astea se numesc “Kissing gates”. Sunt un sistem cât se poate de simplu și de ingenios de a împiedica animalele să treacă de pe o pășune pe alta.

Cazare: Stonehouse Farm, St Bees.