Noaptea petrecută la Knotts View, nu a fost una dintre cele mai plăcute. Era parcă ceva straniu în casa aia, toate ne-au mers pe dos. Dimineață, am luat micul dejun, doar pâine cu unt și gem și o gură de cafea. Proprietarul era un bătrân ursuz care ne-a zis că el nu gătește nimic, și nici nu avea alte opțiuni la meniu. Ne-am strâns bagajele ca să plecăm, dar am constatat că unele lucruri nu le mai găsim nicăieri, de parcă intraseră în pământ. Am căutat în zadar și ceasul, și lacătul de la troller, pur și simplu nu mai erau de găsit.

Când să ieșim pe ușă, o văd pe Dana făcând niște gesturi disperate și nervoase, și nu înțegeam care e problema. În rucsac, avea camel bag-ul plin cu apă, care cumva s-a spart, sau s-a desfăcut, și tot rucsacul ei se umpluse de apă. Am scos toate lucrurile de acolo, am încercat să ștergem rucascul cât de cât, și într-un sfârșit am reușit să plecăm de acolo!

Afară, o ploaie abundentă, urâtă și rece. Și vânt puternic, ca să simțim frigul bine de tot. Am urcat panta abruptă către Greenup Edge, și încet-încet ne-au ajuns și alți walkeri și ne-au și întrecut. Văzându-ne cu pelerinele astea pe noi, australienii ne-au întrebat dacă suntem cocoșații de la Notre-Dame (aveau glume în program 🙂 )

Pe când am ajuns sus pe platou, i-am ajuns pe ceilalți din urmă. Toată lumea era debusolată. Era ceață, ploaie, vânt, și tot terenul era inundat, nu se mai vedea pe unde e cărarea. Am pornit toți în grup și abia am reușit să punem cap la cap hărțile, GPS-urile și să găsim drumul bun. La un moment dat, trebuia să trecem un pârâiaș, care acum se umflase și era un râu repede și înspumat. Ne-am răsfirat toți pe acolo, încercând să găsim un loc pe unde s-ar putea trece râul. Dintr-o dată, nu știu cum, am căzut într-o groapă cu apă, și am simțit cum toată apa aia rece imi intră pe sub haine, până la piele.

Încercam să mă scot de acolo, dar, cu cât mă zbăteam mai tare să ies, cu atât mă adânceam mai tare. Simțeam cum mă cuprinde spaima și nu puteam nici măcar să strig. M-a vazut Dana și a strigat ea, și a venit repede un bărbat și m-a tras afară din mlaștina aia. Singură n-aș fi reușit.

Afară erau cam 5-6 grade, și vântul bătea puternic. Simțeam cum încep să tremur și să îmi clănțăne dinții.  Nici nu știam ce să fac. Mi-am zis în minte că trebuie să mă mișc și să nu mă opresc, altfel o să intru în șoc hipotermic. Din păcate, nu am scăpat doar cu atât. A trebuit să traversăm râul un pic mai jos și a trebuit să mă bag iar în apă până la șolduri. Norocul nostru a fost că ne-au ajutat cei doi australieni (Ian și Andrew) să îl trecem. Curentul era așa puternic, că abia ne țineam de bolovani, să nu ne ia pe sus. Cei doi ne-au sprijinit și ne-au ținut ca să nu ne ia apa.

După ce am coborât de acolo, eram udă până la piele, obosită și aproape înghețată de frig. Ce m-a salvat, au fost șosetele, colanții și căciula de lână, care deși erau ude, nu-mi țineau rece.

Pe când am ajuns în Grasmere, ploaia se oprise și munții fumegau. Eram cazate la un hotel luxos (doar acolo mai găsise locuri libere). Mi-era și rușine să intru așa udă și plină de noroi… dar staff-ul de acolo a fost drăguț cu noi. Am găsit și acolo un băiat român, pe Ion din Republica Moldova, care ne-a ajutat să ne schimbăm camera primită inițial, în care nu mergea caloriferul.

Ne-am bucurat de o seară confortabilă și de o baie fierbinte. Aveam nevoie să ne revenim, după o asemenea zi.

Cazare (Accomodation): Swan Hotel in Grasmere