Day #4 Grasmere to Patterdale

Cea mai frumoasă zi de pe Coast to Coast.

După toate pățaniile din ziua anterioară, nu mai aveam nici un chef de mers nicăieri. Ne era groază să pornim din nou pe ploaie, căci afară ploua mărunt. Ne-am învărtit un pic până am găsit drumul bun, dar am început apoi urcușul.

Eram destul de tristă dimineață că dacă plouă nu vom putea face cea mai frumoasă porțiune de traseu de pe Coast to Coast: Vârful Helvellyn și creasta Striding Edge. Dar după câteva minute de urcat, ploaia s-a oprit, vizibilitatea era bună și am hotărât că vom lua traseul cel mai greu și urcăm pe Helvellyn!!!

Lângă Grisedale Tarn (Lacul Grisedale), drumurile se separă. Ruta ușoară, St. Sunday Route, ruta de mijloc, Grisedale Valley Route, și ruta cea mai grea, dar cea mai frumoasă, Hellvelyn Route.

Cărarea merge în zig-zag și urcă dealul până la vârful Dollywaggon Pike. Apoi, urmează o porțiune de platou, nu foarte grea către Vârful Helvellyn (950 m). Eram singurele care au apucat pe drumul asta, și ne tot întrebam de ce, pentru că e atât de frumos. Cred că majoritatea walkerilor s-au speriat sau se simțeau prea obosiți, și au ales traseele mai ușoare. Nu știu ei ce au pierdut, efortul în plus a meritat din plin!

Sus pe Helvellyn vântul bătea cu putere și era foarte frig. Un zid de piatră, construit în formă de cruce oferea adăpost, și te puteai ascunde, indiferent din ce parte bătea vântul.


De aici începea partea cea mai frumoasă și mai palpitantă: creasta Striding Edge. Am auzit vorbindu-se desprea ea cu frică, am văzut poze și filmulețe amețitoare, și acum eram în sfârșit și noi aici! Într-adevăr nu cred că e drumul cel mai recomadat pentru cei care suferă de frică de înălțime, dar vă asigur că nu e atât de greu precum pare. Cel puțin, nu pe vreme bună. Iei fiecare pas rând pe rând și nu e nimic prea greu și nici periculos.

În stânga se întindea frumos și albastru, the Red Tarn (Lacul Roșu).

 

Dacă am fi avut timp, aș mai fi coborât și urcat încă o dată creasta asta. Atât de frumos a putut să fie! Era după masă, ramasesem singure pe acolo, ceilalți turiști se risipiseră și am putut să ne bucurăm de ea în voie, fără să ne deranjeze nimeni.

Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult în nordul Angliei au fost zidurile de piatră, numite Dry Stone Walls. Majoritatea au fost construite acum câteva secole în urmă și rezistă și astăzi. Sunt făcute din pietre ingenios suprapuse și îmbinate, și nu au nici un fel de mortar care să le țină împreună. Doar îngeniozitate.

Pe un zid de genul ăsta mi-l imaginez pe Humpty Dumpty stând.

Seara se lăsa încet-încet și am avut parte de cea mai încântătoare atmosferă rustică: susurul repede al râului în vale, foșnetul vântului printre copaci, sunetul talăngilor și behăitul mieilor. Îmi venea să nu mai plec de acolo, aș fi privit ore întregi oile și mieluții, dealurile și munții verzi, zidurile de piatră ce străjuiesc câmpurile…

 

Am ajuns seara la locul nostru de cazare, The White Lion Inn, am mâncat ca haiducii câte un burger bun, și ne-am dus la somn. Nu aveam noi să știm ce ne așteaptă a doua zi…

Cazare: The White Lion Inn in Patterdale

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s