Day #8 Keld to Reeth. C2C

Cea de-a 8-a zi. Suntem la jumătatea drumului dintre coasta de Vest (Marea Irlandei) și cea de East (Marea Nordului). Gazda de la Keld Bunkbarn a fost foarte drăguță și ne-a dus cu mașina până la stația de autobuz de unde Dana a luat busul până în Reeth, iar eu m-am oprit la Keld Lodge ca să mă întâlnesc cu camarazii mei de drum.

Pentru azi am ales ruta cea joasă, care e mai frumoasă, un pic mai ușoară și foarte verde. Am avut parte de o plimbare relaxantă de-a lungul râului Swale, prin frumoasa vale Swaledale.

Drumul de azi e fix ca în cărțile despre Coast o Coast. Așa îmi imaginam să fie tot traseul: ușor, verde, și plăcut. Am putut vedea azi niște păsări foarte frumoase, dar nimeni nu știa cum le cheamă. Semănau cu niște păsări Dunlin .

Am trecut pe lângă multe ferme, unele păreau părăsite, altele erau încă locuite. Oameni nu prea am văzut, dar or fi fost plecați cu lucrul. În schimb, peste tot, cum ne-am obișnuit deja, multe oi, miei și oițe.

Un lucru specific pentru Swaledale Valey sunt aceste deschizături foarte înguste în zidurile care delimitau câmpurile (narrow stone stiles). Erau singurele locuri prin care puteai trece, dar destul de greu. “Fat people filtering system”. Asa le-a numit John. Asta încă era largă. Majoritatea erau mult mai înguste că nu încăpeai decât dacă treceai pe-o dungă. Dacă erai mai plinuț sau cu un rucsac mai mare, dădeai de bai 🙂

 

La o casă, un nene meșterea la monstrul ăsta pe roți. Gordy și John au fost foarte încântați să vadă motocicleta asta. Se pare că e ceva raritate, un model special.

Am făcut apoi un mic popas la Kings’s Head în Gunnerside unde am băut câte un suc și am mâncat niște chips (cartofi prăjiți) cu ceva sos local, foarte bun.

Suntem faimoase pe Coast to Coast. Toată lumea știe despre “The Romanian Girls”, chiar dacă unii nici nu ne văzuseră încă. Azi ne-am întalnit cu acești călători din Africa de Sud. Și când le-am zis că sunt din Romania, au exclamat “Oh, so you are Andreea! How’s your sister’s doing?” Nu știu de unde au aflat despre noi, că până azi nu i-am întâlnit. Folclor de călători, presupun. Merge vorba…

Ne-am oprit la un moment dat să îl întrebăm pe acest bătrânel dacă suntem pe direcția bună. A fost foarte drăguț, ca majoritatea oamenilor de pe aceste meleaguri, și ne-a povestit câte ceva. Venea de la plimbarea lui zilnică, alături de bătrânul lui cățel, Foxie.

Spre după-masă vremea s-a “răzbunat” și a ieșit soarele. Un cer frumos ne-a vegheat ultima parte a drumului.

Am ajuns în Reeth la The Kings Arms Hotel și o găsesc pe Dana supărată și plânsă. Fusese la Spitalul din Reeth dar nu au ajutat-o cu nimic. Ba încă recepționera de acolo s-a purtat foarte urât cu ea. Ca să îi mai treacă supărarea, am făcut o scurtă plimbare. Reeth e un sătuc foarte micuț. Cred că în 10 minute îl străbați de la un capăt la altul.

Ne-am potolit apoi foamea la pub-ul hotelului. Câte o lasagna maaare și gustoasă care aici se sevește, în mod ciudat cu garlic bread. Dar a fost cu atât mai bună și mai sățioasă.

Și uite așa a mai trecut o zi. Mai e puțin….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s