Cu mult efort am ajuns și în ultima zi de hiking. Am început dimineața într-un stil cât se poate de englezesc, cu un mic dejun sățios în Conservatory. E ceva obișnuit pentru casele englezești să aibă un “conservator”. E o anexă a casei, o cameră cu tavan și pereți de sticlă menită pentru relaxare și iarna pentru adăpostirea plantelor de ghiveci.

Dacă vreodată îmi voi construi o casă, va avea cu siguranță și conservator.

Fiind ultima zi, am hotărât mai degrabă să mă bucur de ultimele mile pe coastă decât să mă obosesc până acolo. Așa că din Glaisdale am luat trenul până în Whitby și de acolo am continuat pe jos.

Încet-încet mă apropiam de Robin Hoods Bay. Punctul final al călătoriei. În depărtare se vedea țărmul și marea albastră. Am ajuns pe înserat, în timpul refluxului și marea era retrasă.

Ajunsă în Robin Hoods Bay, m-am îndreptat direct către plajă, punctul final al destinației mele.

Pas cu pas, am străbătut cei peste 300 de km de la Marea Irlandei. Și în sfârșit, prin multe peripeții și vijelii am ajuns aici, la Marea Nordului. Dana mă aștepta pe plajă. Mi-a făcut chiar și o medalie. Mă simțeam învingătoare și nu îmi venea să cred că am câștigat lupta asta. O luptă cu mine însămi, în care am descoperit, că pot fi tare. Că mai importantă decât puterea fizică e puterea psihică și credința pe care o ai.

Și ca să ducem la bun sfârșit tradiția, ne-am udat încălțămintele în mare și am aruncat piatra pe care am cărat-o după mine zi de zi de la Marea Irlandei. Nu știu câte pietre de la Marea Irlandei se odihnesc în Marea Nordului, dar eu cu siguranță am dus una.

M-au întrebat mulți ce am simțit când am ajuns la final. E un sentiment pe care greu îl pot descrie. E un fel de bucurie liniștită. Un fel de mirare. Și încă nu-ți vine să crezi că ai ajuns la capăt, că ai biruit, că ai trecut peste atât de multe, mult mai grele decât îți imaginai la început.

E un sentiment de mulțumire. Că știi că Dumnezeu a fost cu tine, că nu puteai să treci singur prin toate astea. E un sentiment de încurajare, în care te gândești că dacă ai putut să faci asta, cu siguranță poți mult mai mult.

Îmi răsunau în minte cuvintele acestea: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” 2 Timotei 4:7.

Sper să pot spune din inimă aceleași cuvinte când voi termina Marea Alergare, aici pe Pământ.