All the light we cannot see / Toată lumina pe care nu o putem vedea

“Don’t you want to be alive before you die?”

Toată lumina pe care nu o putem vedea de Anthony Doerr e una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată. A câștigat premiul Pulitzer la categoria Ficțiune în anul 2015.

Acțiunea se întinde pe o perioadă de câțiva ani și are loc înaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Are ca protagoniști o fetiță franțuzoaică oarbă și un băiat neamț orfan. Deși sunt din țări diferite, drumurile lor se vor intersecta iar firul comun care îi leagă și îi face să se întâlnească este radioul, cea mai mare descoperire în materie de comunicare în acele vremuri.

În 1934 Marie-Laure are 6 ani. Tatăl ei lucrează ca lăcătuș și se ocupă de lacăte și încuietori la Muzeul National de Istorie din Paris. Marie-Laure își pierde treptat vederea și ajunge oarbă. Pentru a o ajuta să se poată descurca singură, tatăl ei îi construiește o machetă a cartierului în care locuiau și o învață cum să se orienteze singură pe stradă.

“A real diamond is never perfect.”

La muzeul unde lucra tatăl ei, începe să se zvonească faptul că undeva într-un seif se află un diamant de o valoare inestimabilă numit Marea de Flăcări (Sea of Flames). Diamantul e însă blestemat: cine îl are nu va muri niciodată, însă cei dragi ai lui vor fi loviți de nenorociri.

Între timp, în Germania, Werner, este un băiat orfan care locuiește în orașul minier Zollverein. El și sora lui Jutta găsesc un radio stricat care prinde unde ultra-scurte. Werner îl repară și împreună ascultă diferite programe, inclusiv pe Profesor, o trasmisiune din Franța unde o voce caldă de bărbat povestește tot felul de lucruri interesante legate de știință.

“Open your eyes and see what you can with them before they close forever.”

În 1940 Germania invadează Franța iar Marie-Laure și tatăl ei fug în Saint-Malo și locuiesc la unchiul Etienne. Tatălui îi este încredințat diamantul Marea de Flăcări și fără ca Marie-Laure să știe, el îl ascunde în macheta casei în care locuiesc în Saint-Malo. În urma unor întâmplări nefericite, tatăl ajunge în lagăr iar Marie-Laure rămâne cu unchiul Etienne și Madame Manec, menajera acestuia.

Diamantul atrage atenția unui sergent german, Reinhold von Rumpel care îl caută disperat în speranța că îl va vindeca de tumora de care suferă.

Urmează niște relatări foarte interesante unde Madame Manec, împreună cu alte bătrânele participă la mișcarea de Rezistență. După moartea ei, Marie-Laure îi continuă munca. Aduce în fiecare zi de la brutărie o pâine care are un mesaj secret înăuntru. Unchiul Etienne transmite în fiecare zi acel mesaj prin intermediul stației radio pe care o are în pod: o înșiruire de numere, anunțuri urmate de câteva minute de muzică.

“Don’t you ever get tired of believing, Madame? Don’t you ever want proof?”

În Germania, pasiunea și cunoștințele lui Werner legate de radiouri îl ajută să obțină un loc la o școală militară foarte severă unde se întâmplă o mulțime de acte de cruzime. Este trimis destul de repede pe front și misiunea lui era să găsească și să distrugă transmițătoarele radio ilegale.

Werner și Marie-Laure se întâlnesc în 1944. El avea 18 ani, iar ea 16. Werner e trimis în Normandia să gasească transmițătorul ilegal care prin informațiile comunicate, aducea mari pierderi armatei germane. Werner identifică locul unde se află radioul, dar își dă seama că acesta este casa din care Profesorul transmitea emisiunile pe care le ascultau când erau copii. O vede pe Marie-Laure și ascunde faptul că a aflat unde este postul radio.

“All your life you wait, and then it finally comes, and are you ready?”

Până la urmă Werner este acela care o salvează pe Marie-Laure de Sergentul von Rumpel și îi salvează și viața ajutând-o să plece din Saint-Malo care era atacat de forțele americane. Deși petrec foarte puțin timp împreună, între ei se încheagă o legătură puternică. Din nefericire, Werner cade prizonier și se îmbolnăvește grav. Într-un moment de delir, calcă pe un teren minat și moare.

Deși nu se termină cu happy-end-ul classic, așa cum mi-aș fi dorit, este o carte foarte frumoasă. Aflăm în ultimele pagini urmările acestor întâmplări. Peste 30 ani, Marie-Laure se plimbă prin Paris cu nepoțelul ei; Jutta se căsătorește și are un băiețel care se pare că a moștenit pasiunea lui Werner pentru inginerie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s