Day #1. St. Bees to Ennerdale Bridge

Prima zi întreagă de mers. Ne-am trezit de dimineață. Afară ploua zdravăn. Ploaie de aia englezească ce toarnă cu găleata și nu se oprește nici cum vreo câteva zile. Am coborât la micul dejun și am reușit să evităm tradiționala fasole cu cârnați (asta e micul dejun preferat al englezilor). Meniul nu era deloc variat și am mâncat cam același lucru în fiecare dimineață timp de două săptămâni: ouă, bacon, ciperci, și roșii prăjite (așa le servesc ei, nu crude). Dacă prindeam undeva iaurt, era lux! Cafea, ceai englezesc (oribil, și se mai bea și cu lapte), și pâine prăjită cu gem.

Am mâncat, ne-am echipat de ploaie, cu pelerine și toate cele, și am plecat. Carole, gazda, a fost foarte draguță și l-a rugat pe soțul ei să ne ducă cu mașina fix până acolo de unde ne luase ea cu o zi înainte, ca să nu pierdem nici un yard din Coast to Coast. După ce ne-a lăsat la destinație, drumul continua chiar de pe câmp. Era atât de îmbibat pământul cu apă, că era numai noroi. Ne-am schimbat repede bocancii și ne-am luat cizmele de cauciuc. Nu știu dacă a fost o idee bună sau nu. Pe mine nu m-au deranjat deloc, pământul fiind foarte moale. Mi-am păstrat bocancii curați și uscați, și picioarele au fost ok (aveam șosete de lână). Pe Dana însă au jenat-o însă, cizmele ei. Deh, ale mele erau rooooz 😀

Am străbătut ferme, câmpuri inundate, pâraie umflate… Cu pelerinele alea pe noi, eram numai bune de speriat fauna Angliei.

Am străbătut apoi niște poteci frumoase și înguste la marginea unor ferme, unde am văzut căluții ăștia care pășteau liniștiți în ploaie. Drumul ducea apoi spre Cleator prin pasajul Wainwright.

O căsuță frumoasă pe malul râului Ehen, care era foarte mare acum, ajungea până la crengile copacilor și până la gardurile caselor.


După Cleator, am intrat în pădurea Blackhow Wood. Eram singure pe acolo, iar în pădure era cam întuneric și foarte buhuhu… Cei mai mulți ratează drumul în acest loc pentru că este foarte, foarte prost semnalizat. Un singur marcaj, șters, abia inteligibil, scrijelit pe un lemn putred și acoperit de crengile copacilor îți indică o cărăruie pe care trebuie s-o iei. Parcă suntem în ceva cursă cu obstacole în care “organizatorii” sunt niște sadici care fac tot posibilul să te pierzi. Dana însă a fost pe fază maxim și a văzut indicatorul. Am fost singurele care au nimerit drumul bun. Am tot strigat și fluierat după niște americani, care erau un pic în fața noastră, și care o luaseră greșit, dar care nu ne-au auzit nici cum, chiar dacă nu erau departe. Ploaia și vântul făceau destul de mult zgomot. Dacă am văzut că nu ne-aud, le-am dat pace, și ne-am văzut de drum.

Pădurea se termină la poalele dealului Dent (Dent Hill). De aici începe un urcuș greu pe cocoașa dealului, unde ne bate vântul și ploaia, de abia înaintăm. Am cântat și am numărat în gând tot urcușul ăsta, ca să îmi păstrez calmul, și astfel nu mi s-a mai părut așa greu.

După ce treci Dent Hill, chiar înainte de coborârea extrem de abruptă pe Raven Crag, pășunile sunt delimitate una de alta prin garduri înalte care împiedică animalele să treacă. Sunt în schimb niște scări foarte înalte numite “Deer Proof Ladders” pe care trebuie să te cațeri ca să poți să treci. Ei bine, căprițele astea au reușit să treacă 😀

Am avut apoi o coborâre foarte abruptă, se pare că e cea mai abruptă coborâre de pe tot traseul C2C. Pe ploaie și pe un pământ alunecos, nu a fost foarte amuzant. În vale era pârâul Nannycatch care acum era foarte mare, foarte umflat și apa era pe toată pășunea. Pârâul era mai înalt decât podețele de lemn și curgea peste ele. Cărările erau acum șiroaie de apă.

Drumul trecea pe aici. La stânga era coasta asta de deal, alunecoasă, la dreapta zidul. La mijloc, niște vaci mari și sperioase. Erau cam 4-5 vaci și vreo 5-6 viței. Am încercat să trecem încetișor de ele, dar în loc să se oprească și să ne lase să trecem, tot mergeau și ele înaintea noastră speriate. Se vedea în privirea lor că sunt foarte încordate și la o mișcare greșită cred că s-ar fi panicat și ar fi reacționat impulsiv. Știu că sunt doar niște vaci, nu balauri, dar erau maaari și nu aș fi vrut să ne ia în coarne.

Așa că ne-am mișcat încet de tot, și ca să ne calmam și noi și ele, le-am cântat vreo câteva minute până ne-au lăsat să le depășim. Le-am fredonat “Am o inimă micuuuțăăă… ”

Am mai mers vreo câteva mile prin ploaie abundentă, eram ude până în suflet și sătule de ziua aia noroioasă. Am ajuns în Ennerdale Bridge ca niște câini plouați, și de aici am sunat la hotelul unde eram cazate. Am stat în Rowrah, la vreo 2.5 mile de Ennerdale Bridge. Paul, gazda noastră a venit dupa noi cu Storkmobilul (așa am botezat eu dubița lui albastră) și ne-a dus la hotel. Aici, soția lui a fost foarte dragută cu noi, ne-a dat tot ce ne trebuie, a facut super cald în cameră, și ne-a dat și ziare să ne bagam în papuci în cazul în care erau uzi.

Seara am mancat jos, la bar. Nu mai țin minte ce am servit la cină, dar a fost foarte bun, gătit în casă, și apoi am adormit fericite și cu burta plină.

Cazare: Stork Hotel in Rowrah, la 2,5 mile de Ennerdale Bridge.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s